Ziua portilor deschise la Cernavoda

La liceul Teoretic Anghel Saligny din Cernavodă a debutat programul Porţilor deschise. Părinţii, bunicii, dar şi viitorii boboci care urmează să intre în clasa pregătitoare au venit pentru a vizita sălile de clasă, precum şi pentru a-şi cunoaşte viitorii învăţători. Acţiunea este dedicată prichindeilor care vor păşi în acest an pentru prima oară pragul şcolii.

Viitorii boboci au fost întâmpinaţi de colegii mai mari de clasa a IV-a, care au reuşit să le alunge celor mici emoţiile prezentându-le sălile de curs.

Tot cu ocazia zilei porţilor deschise părinţii şi viitorii elevi au putut discuta şi cu cadrele didactice. In cadrul Liceului Teoretic Anghel Saligny vor exista începând din noul an şcolar 2015-2016 2 clase pregătitoare. Liceul Teoretic Anghel Saligny cu clasele I-XII s-a remarcat, deseori, prin rezultatele bune la învăţătura pe care le-au avut elevii ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei şcoli.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca