Ziua Pompierilor

Astăzi se împlinesc 170 de ani de la luptele din Dealul Spirii. Pentru a marca momentul, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a organizat o serie de manifestări pe Faleza Cazinoului din Constanța.

În fiecare an, pe 13 septembrie sărbătorim Ziua Pompierilor Români. Evenimentul a fost marcat și la Constanța, în această dimineață. Activitatea a debutat cu un ceremonial militar și religios. Au urmat apoi avansările în grad și defilarea cu personal și tehnică militară.

Surpriza de anul acesta de la Constanţa  este Garda Port Drapel care este constituită dintr-un pluton mic compus din cinci  femei pompier şi un barbat care ţine drapelul .

Tot astăzi, pompierii care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, au fost recompensaţi cu avansare în gradul următor, cu distincţii de serviciu şi diplome de onoare.

În urmă cu 170 de ani, la 13 septembrie 1848, o aprigă confruntare militară româno-otomană s-a dat la București în locul numit Dealul Spirii. Ea avea să rămână consemnată în istoria națională sub genericul ”Bătălia din Dealul Spirii”. Având în vedere faptul că la această confruntare au participat militarii unei companii de pompieri, statul român a decis ca acea zi istorică să fie declarată Ziua Pompierilor.

Reporter: Cristina Niță / Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet