Ziua Pompierilor români a fost sărbătorită cu emoție și lacrimi la Constanța (VIDEO)

Imnul național a răsunat în cadența pașilor militarilor, au avut loc demonstrații spectaculoase și s-au auzit ropote de aplauze pentru eroii noștrii.

13 Septembrie 2012 – marchează 164 de ani de la luptele din Dealul Spirii, cînd pompierii romîni au scris istorie.

Povestea militarilor constănțeni începe, oficial, în 1926, cînd a fost înființată prima subunitate de pompieri din Dobrogea. Nu au încetat, de atunci, să onoreze, cu fiecare misiune și cu fiecare pompier care s-a jertfit pentru patrie,  cuvintele care îi motivează să meargă întotdeauna mai departe – Curaj și Devotament.

Amintirea militarilor care au pierit în misiuni a fost onorată cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfinția Sa, părintele Teodosie.

A urmat apoi ceremonia de avansare în grad a militarilor constănțeni care s-au remarcat în misiunile de salvare, precum și a celor care au obținut merite deosebite în perioada 2011-2012.

A fi pompier înseamnă a purta pe umeri o responsabilitate majoră și a fi expus la riscuri în orice clipă. Uniforma de pompier implică un angajament pe viață și pe moarte, de cele mai multe ori. Neprevăzutul se află la tot pasul, iar o singură mișcare greșită poate avea urmări fatale. Deși pentru privitori par scene desprinse din filme, pentru pompieri sunt secvențe din viața pe care o trăiesc zi de zi, la locul de muncă. Constănțenii au rămas impresionați pînă la lacrimi de întregul eveniment.

Și copiii au fost extrem de emoționați și au reușit să conștientizeze pericolele la care se expun pompierii. Sara Maria a împlinit astăzi sapte ani și este mîndră să fie născută de Ziua Pompierilor.

De altfel toți cei prezenți au venit pentru a le oferi, măcar simbolic, pompierilor constănțeni, recunoștința pe care o merită pentru fiecare viață salvată.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu