Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în avans de elevii din Năvodari

Ziua de 1 decembrie este zi națională și sărbătoare publică în România.  Prevederea apare în Constituția României din 1991.  Cu această ocazie, elevii școlii gimnaziale ”George Enescu” din Năvodari, au organizat un spectacol la Casa de Cultură din oraș.

Cadrele didactice au îmbracat portul popular în semn de respect pentru România.

Micuții au înțeles imporanța zilei de 1 Decembrie și au spus că se simt mândri că sunt români.

Spectacolul a început cu imnul României ”Deșteaptă-te române!” și a continuat cu poezii, scenete de teatru, dar și hore.

La eveniment au fost prezente și autoritățile din Năvodari.

Atât elevii cât și părinții s-au arătat încântați de spectacol, iar la final cei care au urcat pe scena Casei de Cultură din Năvodari au fost felicitați cu flori și ropote de aplauze.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Andrei Seleverdeanu