Ziua mediului, sărbătorită la Năvodari

Conștientizarea unei probleme reprezintă primul pas spre rezolvarea ei, iar asta au făcut  și elevii școlii “George Enescu” din Năvodari împreună cu cadrele didactice. Ziua mediului a fost sărbătorită, la Năvodari, prin diferite activități, în cadrul săptămânii “Școala Altfel”.

Școala gimnazială, “George Enescu” din Năvodari  are deja statutul de școală eco. De-a lungul timpului, atât elevii câ și profesorii, au fost implicați în diferite proiecte care au avut ca temă protejarea mediului înconjurător. De aceea, în cadrul săptămânii “Școala Altfel”,peste 180 de elevi și-au dat întâlnire în curtea școlii, iar de acolo au pornit într-un marș în parcul central. Scopul acestui eveniment a fost de a-i conștientiza pe cei din jur de faptul că mediul trebuie să rămână curat.

Acțiunea s-a desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător,  sărbătorită în fiecare an, pe 5 iunie. Data a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU, în anul 1972, cu prilejul Conferinței de la Stockholm privind Mediul.  Ziua Mediului Înconjurător, ar trebui să însemne, pentru fiecare dintre noi, un îndemn de a face ceva pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l păstra viu, generațiilor viitoare.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.