Ziua Marinei sărbătorită la Constanța

Anul acesta, manifestările dedicate Zilei Marinei au fost mai spectaculoase ca niciodată. Klaus Iohannis Preşedintele României, Adrian Ţuţuianu, Ministrul Apărării, oficiali militari, dar și autorităţi centrale şi locale au participat, astăzi, la festivităţile dedicate acestei sărbători. Totul a avut loc în faţa comandamentului Flotei din Constanţa.

Ziua Marinei, la Constanța, a fost sărbătorită și s-a dovedit a fi un success total. Spectacolul, a început, cu Garda de Onoare ce și-a prezentat onorul către Președintele României, Klaus Iohanis, a continat cu ridicarea Marelui Pavoaz, moment urmat de 21 de salve de tun și intonarea Imnului Național.

După slujba religioasă, oficiată de către Înaltpreasfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, într-un spectacol fară precedent, navele de război au simulat un atac cu rachete și torpile, avioanele de luptă au bombardat flotila maritimă de război, iar trupele de commando debarcate de pe navele de luptă au luat cu asalt faleza comandamentului naval. Nici paradele  aviatice nu au lipsit .Avioane MIG, Eurofighter Typhoon și F16 și-au făcut apariția. O surpriză a evenimentului a fost, survolul unui avion spion american ”Poseidon”,considerat cea mai dotată aeronavă a Statelor Unite pentru genul acestor misiuni. Desfășurări  impresionante de forțe navale, parașutiști, comandouri de pușcași marini, elicoptere de război și scafandri militari au fost și ele incluse în spectacol.

Ziua Marinei este un eveniment important pentru constănțeni în fiecare an, iar manifestările care celebrează aniversarea Marinei Române sunt o atracție pentru localnici și pentru turiști.

Văzute de la uscat navele militare sunt spectaculoase, iar meseria de marinar pare o joacă de copil, sau ramășita unui trecut medieval romantic. Poate și de aceea presedintele Iohanis a ținut să le ureze marinarilor de ziua lor, cuvinte celebre, vechi de stue de ani.

Reporter: Ramona Mary Manea ; Imagine: Adrian Florea