Ziua Internațională a Poeziei

Ziua de 21 martie a fost declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept  Ziua Internațională a Poeziei. La Năvodari, omul care coordonează activitatea culturală a orașului, Dora Radu a organizat un eveniment intim, frumos și plin de încărcătură artistică.

Unul din invitații specilali a fost Matei Alexandru, elev la școala gimnazială „George Enescu” din orașul nostru. El și-a prezentat cu această ocazie cel de-al doilea volum din proza sa, intitulat „Apocalipsa zombii”.

Bineîntele, poezia a fost în centrul atenției și a fost reprezentată în această zi de două poete autohtone. Ele ne-au vorbit despre importanța versului în viața unui om cât și despre valoarea poeziei în univers.

Glasurile sincere și curate de copii au recitat mai multe poezii în șapte limbi diferite.

Scopul acestei sărbători culturale este acela de a promova și a susține citirea, scrierea, publicarea și predarea poeziei la nivelul întregii lumi. Pe lângă încântarea de a descoperi lumea și emoțiile din această formă de artă, poezia are asupra noastră numeroase efecte mai puțin cunoscute.Ea stimulează regiunile creierului care au legătură cu memoria și sunt cele care ne fac să reflectăm mai mult asupra noastră, ajutându-ne uneori să „găsim calea”.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet