Zi perfectă pentru iubitorii sporturilor pe apă (VIDEO)

Zi perfectă pentru iubitorii sporturilor pe apă, în special pentru cei care vor să facă … kitesurfing. Vântul puternic care a suflat astăzi a fost un bun prilej pentru practicanţii acestui sport. Aşa că băieţii s-au înarmat cu plăcile în picioare, au ridicat zmelee şi au pornit pe mare.

Kitesurfingul a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai iubite sporturi, în special la malul mării. Nu are limită de vârstă şi nu necesită vreun permis. Singura condiție este vântul… așa că vremea a fost  perfectă pentru iubitorii acestui sport.

Din păcate însă, nu există foarte multe locuri unde pasionații pot învăța arta kitesurfing-ului. Alexandru practică acest sport de doi ani şi a venit din Bucureşti împreună cu un prieten, special pentru kite-ing, pe plaja din Năvodari.

Singura.. problemă este că o astfel de pasiune ajunge să golească buzunarele turiștilor.

Dăcă Alexandru nu a dorit să ne dea o sumă rotundă, vă spunem noi. Pentru o zi întreagă, închirierea unui echipament complet variază între 50 şi 100 de euro. Însă, dacă vreți să vă cumpărați un echipament, va trebui să scoateți din buzunar de la 1.000 până la 10.000 de euro. Destul de mult, ce-i drept, pentru doar patru piese.

Kite-ingul  se poate practica aproape în orice locaţie cu apa, singurul factor cu adevarat important fiind viteza vântului. Astfel că cele mai bune ţări pentru practicarea acestui sport, în Europa, sunt Grecia şi Turcia. Dar până să ajungem acolo, îl puteţi practica la Năvodari. Aici, dornicii să înveţe arta kitesurging-ului pot apela şi la instructorii experimentaţi care stau mereu la dispoziţia lor.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Matei Ghioc