Zi mare în familia președintelui

Mezina Elena Băsescu s-a căsătorit astăzi cu Bogdan Ionescu. Deși nunta este considerată evenimentul monden al anului, acest lucru nu a contat pentru câteva zeci de persoane care s-au strâns în fața primăriei Sectorului 2 și l-au huiduit pe Traian Băsescu.

Elena Băsescu a venit la Primărie la braţul preşedintelui Băsescu şi alături de mama sa, Maria Băsescu. A fost momentul în care mulţimea strânsă în faţa primăriei sectorului 2 a început să huduie. “Demisia! Demisia!” “Jos Băsescu” au fost scandările care au însoţit intrarea alaiului în primărie.

În ciuda protestatarilor de afară, cei doi miri și-au spus DA fără ezitare, în fața celor 30 de persoane prezente la cununia civilă, oficiată de primarul sectorului 2, Neculai Onțanu. Acum, circulă zvonul că mezina familiei prezidențiale nu și-ar fi schimbat numele după căsătorie.

După căsătoria religioasă oficiată la biserica Sf. Spiridon din Capitală, o parte din cei 600 de invitați la nuntă au plecat spre Palatul Snagov , unde are loc petrecerea.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu