Zi de sărbătoare la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia

La ceas aniversar, instituția a celebrat printr-un moment festiv, în care au fost premiați atât elevii, cât și profesorii. Ziua a fost una dedicată activităților educative.

Deschiderea festivă a avut loc la Sala de festivități liceului din Medgidia. După intonarea imnului de stat, în semn de mulțumire pentru munca pe care o depun zi de zi cadrele didactice, a avut loc o premiere simbolică.

Au urmat prezentările realizărilor deosebite din anul 2016. Profesori și elevi care au luat parte la proiecte internaționale și care au adus astfel renume liceului, au împărtășit cu cei prezenți experiențele lor. Pe lista proiectelor s-au înscris: Enterprise!, Healthy life și Scoală Europeană de Elită – proiecte Erasmus+, dar și YES Event 2016.

Evenimentul constituie un moment de bucurie pentru întreg colectivul. Este ziua în care are loc o retrospectivă a anului și se pot bucura de realizări.

După premierea elevilor, în instituție a avut loc „Ziua Porților Deschise”.  S-au desfășurat activități educative, pe numeroase teme, iar elevii claselor a VIII-a au luat parte la acestea. Sărbătoarea Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu s-a încheiat cu o seară autentic românească.

Redactor: Paul Alexe