Zi de doliu național în Albania

După seismul puternic de marți, Guvernul de la Tirana a decretat data de 27 noiembrie zi de doliu național în Albania iar în Thumane şi Durres, orașele cele mai afectate de cutremur, a fost proclamată miercuri starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile.

Festivităţile din 28 şi 29 noiembrie, dedicate Zilei Naţionale a Albaniei, au fost anulate. Mii de persoane, ale căror case au fost distruse sau fragilizate de cutremur, au petrecut noaptea în corturi instalate pe un stadion din Durres, oraș în care 27 de clădiri sunt grav avariate. Autorităţile au cerut locuitorilor să nu se întoarcă în imobile înainte de verificarea rezistenţei acestora.

Alții și-au petrecut noaptea pe plajă. Un grup de tineri a aprins un foc pe nisip și a stat sub cerul liber, întrucât și casele lor au fost distruse de cutremur. Noaptea marelui seism va râmâne pentru locuitorii din Durres o amintire dureroasă.

Tragedia din Albania s-a soldat cu zeci de morți și sute de răniți. Cel mai recent bilanț al dezastrului arată că 28 de persoane și-au pierdut viața în urma seismului violent. Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost recuperate dintre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în oraşul turistic Durres, dar şi în Thumane, la nord de capitala Tirana. Patruzeci şi cinci de oameni au fost salvați, însă alții sunt în continuare dați dispăruți. Nu este disponibilă nicio estimare a numărului de victime care s-ar afla încă sub dărâmături.

Aproximativ 650 de persoane au fost rănite uşor şi au fost tratate în mai multe spitale. Înainte de a anunța doliul național pentru ziua de miercuri, prim-ministrul albanez Edi Rami a vizitat cetățeni răniți, spitalizați în Tirana.

“Am pierdut vieţi, am şi salvat multe vieţi. Din păcate, bilanţul pierderilor nu este definitiv.”,  a precizat premierul Edi Rami.

Între timp, maratonul căutărilor continuă. Echipele de intervenţie, care au lucrat cea mai mare parte a nopţii, şi-au reluat eforturile miercuri dimineaţa, ajutate de peste 200 de experţi din mai multe ţări, câini dresaţi pentru căutare-salvare şi dispozitive specializate pentru detectarea victimelor printre dărâmături. Sprijinul a venit şi din mai multe state europene, fiind trimise echipe din Italia, Grecia, Franţa şi România. Autoritățile albaneze au mobilizat la fața locului aproximativ 300 de soldați și circa 1900 de polițiști.

Cutremurul violent de marți a fost urmat de peste 300 de replici. Nu doar în Albania au fost înregistrate seisme puternice, ci şi în Grecia, Croaţia, Bosnia, la graniţa cu  Herţegovina şi  frontiera cu Serbia şi Muntenegru. În urma tuturor acestor cutremure, Gheorghe Mărmureanu, președinte onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului a lansat un avertisment clar.

”Africa se rupe în două. Este o acţiune directă a Africii, pentru că deja acum toată lumea este convinsă că Africa este responsabilă de marile cutremure care au loc în Italia, de o parte şi de alta a Mării Adriatice, în Albania şi în alte ţări care sunt acolo, inclusiv Serbia, Macedonia. Africa împinge către nord, se rupe… O parte din ea s-a rupt deja şi acţionează prin sistemul Adria, care înseamnă Marea Adriatică.”, a declarat Gheorghe Mărmureanu.

La sfârşitul lunii septembrie, un cutremur cu magnitudinea de 5,6  a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de capitala albaneză Tirana. Zeci de oameni au fost răniți și aproximativ 500 de locuințe au fost avariate, unele dintre ele fiind complet distruse.

Redactor: Mihaela Țânțaru