Zi cu ghinion pentru două surori din Mangalia

Zi cu ghinion pentru două surori din Mangalia, care se întorceau acasă, după ce îşi luaseră raţia alimentară de la cantina socială. Alexandra şi Maria se ţineau de mână şi au traversat împreună pe trecerea de pietoni din centrul oraşului. La jumătatea marcajului, sora mai mare a fost urcată pe parbrizul unei maşini, apoi târâtă sub roţi, pentru că şoferiţa nu a oprit la trecere. Conducătoarea auto nu a dorit să spună nimic în faţa camerei, însă şi-a recunoscut vina şi este conştientă de consecinţe.

La auzul ţipetelor surorii mai mici a victimei, oamenii au sărit imediat în ajutor. Au ridicat maşina, au scos efectiv de sub roţi copila şi au stropit-o cu apă, până la venirea ambulanţei. Şoferul din spatele maşinii care a lovit-o spune că el a atenţionat acustic şoferiţa care a produs accidentul, dar probabil, aceasta s-a speriat şi în loc să oprească a mers în derivă cu fata sub roţi.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Municipal Mangalia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, dar  din cauza loviturilor la cap a fost transferată la Spitalul Judeţean Constanţa pentru a fi supusă investigaţiilor cu computer-ul tomograf.

Pentru fapta sa, conducătoarea auto se va alege cu permisul suspendat şi dosar penal.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru