Zeci de tineri cu dizabilități participă la o tabără de 7 zile organizată la Cernavodă

În perioada 5-10 august în Cernavodă se desfăşoară o tabăra pentru copiii cu autism şi nu numai. 14 tineri cu dizabilităţi multiple şi severe, ocrotiţi în cadrul Asociatiei Don Orione din Bucureşti se vor bucura de zile de vacanţă. Tabăra a fost organizată la iniţiativa Clubului Rotary  împreună cu asociaţia Save the dogs, Asociaţia Copilul meu şi Centrul de terapie Educaţională din Cernavodă.

În cadrul celor 5 zile tinerii cu dizabilităţi împreună cu alţi copiii cu autism din Cernavodă vor avea ocazia să viziteze obiective turistice din localitate dar şi din Constanţa. De asemenea tinerii vor avea parte şi de o vizită la adăpostul pentru animale unde vor beneficia de terapie prin echitaţie.

Pe lângă activităţile de petrecere a timpului liber tinerii vor participa şi la acţiuni de ecologizare a locurilor de joacă şi stradioanelor din Cernavodă.

Obiectivul principal al acestui program este crearea unui sistem coerent care să susțină înțelegerea nevoilor tinerilor și adulților cu dizabilități. Prin intermediul acestei tabere, tinerii beneficiază de servicii specializate, de educație specifică și activități vocaționale menite să-i pregătească pentru o viața independentă. Administraţia publica locală din Cernavoda le va asigura tinerilor cu dizabilităţi pe parcursul şederii lor  in localitatea atat hrana, insotitori cat si conditii optime de cazare si transport.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca