Zeci de pensionari se împrumută zilnic la CAR

Lipsa banilor îI determină pe pensionari să se împrumute pentru a-și putea achita facturile sau pentru a-și cumpăra cantitatea de lemne necesară pentru iarnă. Săptămânal aproximativ 100 de vârstnici solicită împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc.

Au muncit o viață întreagă iar acum statul îi răsplătește cu o pensie mizeră. Neajunsurile îi determină frecvent pe bătrâni să se împrumute. Pentru mulți dintre ei Casa de Ajutor Reciproc reprezintă prima alternativă la care apelează atunci când se află în impas.

Doamna Ilinca este văduvă. Cu o pensie de 800 de lei își achită facturile, își cumpără medicamentele și hrana pentru o lună. De multe ori puținii bani nu îi ajung și este nevoită se să împrumute.

In această situație se află majoritatea pensionarilor.

Bătrânii pot înapoia împrumutul într-un interval de 18, 24 sau 36 de luni.

Din păcate, odată cu creşterea numărului de împrumuturi, au crescut şi întârzierile la returnarea banilor. Bătrânii sunt păsuiţi o lună, două, dar, dacă tot nu reuşesc să plătească, ajung să li se pună poprire pe pensie.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes