Zeci de pasionaţi de yachting s-au reunit pe cheul Marinei Mangalia

Cu ambarcaţiunile pregătite, zeci de pasionaţi de yachting s-au reunit pe cheul Marinei Mangalia pentru a pleca în marea aventură din cadrul Regatei  „Poseidon”. Cu mici întârzieri cauzate de vânt, esenţial de altfel în competiţii de acest gen, cursa s-a desfăşurat fără probleme, până la destinaţie în Marina Eforie.

Competitorii au fost însoţiţi pe tot parcursul cursei de organizatori şi reprezentanţi din partea juriului de la nivel naţional şi  internaţional, care s-au arătat mulţumiţi de întrecerea velierelor.

Regata se constituie din mai multe etape. Aşadar şi duminică vor avea loc probele inshore, în zona Marinei Eforie, urmând ca în funcţie de punctajul final să se stabilească ordinea câştigătorilor. Iar premiile sunt consistente, spun organizatorii.

Regata „Poseidon” este primul eveniment competiţional al anului realizat de Black Sea Assoctiation în Marina de la Eforie, împreună cu Nautic Life şi Club Sportiv Fapt, sub patronajul Federaţiei Române de Yachting. Astfel de competiţii vor mai avea loc în perioada următoare, când iubitorii de yachting vor oferi publicului larg un spectacol al pânzelor pe apă.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru