Zeci de locuitori ai oraşului Cernavodă au primit subvențiile pentru lemne (VIDEO)

Zeci de cernăvodeni s-au prezentat încă de luni la serviciul de asistență socială de unde și-au ridicat subvențiile pentru lemne. Primii care au beneficiat de această subvenție au fost cei care trăiesc doar din ajutorul social.

Chiar dacă 58 de lei este o sumă mică, pentru cei nevoiași este un ajutor important, menit să-i scoată din iarnă. Mulți dintre cernavodeni se bucură și spun că au primit și în alți ani acești bani pentru a-și procura lemne de foc.

Pentru a acoperi numărul mare de cereri depuse la serviciul de asistență socială, subvențiile pentru lemne vor fi acordate până miercuri inclusiv. La începutul lunii decembrie își vor primi banii și ceilalți cernavodeni cu venituri mici, care și-au depus dosarele din timp și al căror venit se încadrează în sumele impuse de stat.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca