Zeci de constănțeni au alergat în cadrul acțiunii „Promenada inimilor”

Zeci de constănțeni au alergat în cadrul acțiunii „Promenada inimilor”, un eveniment prin care populația este încurajată să facă mișcare, pentru a preveni apariția bolilor cardiovasculare. Aceste afecțiuni duc la decesul a peste 17 milioane de oameni pe an.

Doar câțiva constănțeni au răspuns pozitiv la acțiunea “Promenada inimilor”, un eveniment cu scop preventiv în cazul bolilor cardiovasculare. În parcul Tăbăcăriei a fost amenajat un traseu de alergare de trei kilometri, iar voluntarii au parcurs traseul cu scopul de a atrage atenția asupra pericolului reprezentat de afecțiunile inimii.

Voluntarii au venit să dea o mână de ajutor pentru promovarea mișcării în aer liber.

Cel puțin 80% din decesele premature cauzate de bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin menținerea sub control a patru factori principali de risc: consumul de tutun, dieta nesănătoasă, lipsa activităților fizice și consumul de alcool. Se estimează că până în 2030, bolile cardiovasculare vor fi principala cauză de deces pentru 30 de milioane de oameni anual.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea