Zăcământ de gaz în Marea Neagră

Traian Băsescu a vizitat nava de foraj marin Deep Water Champion, care va efectua lucrări la 170 de kilometri în largul Mării Negre, în blocul Neptun. În zonă a fost găsit un zăcământ de o sută de miliarde de metri cubi de gaze. La un consum mediu de 14 miliarde de metri cubi pe an al ţării noastre, acest zăcământ ar trebui să ajungă României aproximativ 7-8 ani. Lucrările ar trebui să dureze 90 de zile, iar nava pe care a urcat preşedintele este dotată cu tehnologie de ultimă generaţie în materie de foraj marin.

Preşedintele a mai spus că România are perspectiva independenţei din punct de vedere al zăcămintelor de gaze naturale, astfel că ar putea deveni una din sursele de gaze şi pentru alte ţări din Europa. De asemenea, Traian Băsescu a mai susţinut că exploatarea zăcământului ar putea începe prin 2015, 2016 sau poate chiar în 2017.

Reporter: Mirela Iancu ; Imagine: George Dima