Whitney Houston a plecat pe ultimul drum

Cântăreața Whitney Houston a fost înmormânată, ieri, în orașul său natal New Jersey. Ceremonia din New Jesey, la care au participat peste 1.500 de oameni, a fost deschisă printr-un discurs susţinut de pastorul Marvin Winans, după interpretarea unor cântece religioase de corul bisericii baptiste New Hope şi de New Jersey Mass Choir.

Apropiaţii lui Whitney au relatat diverse întâmplări din viaţa ei, au făcut glume într-o atmosferă relaxată şi au vorbit despre profundul sentiment religios care a animat întreaga existenţă a artistei. Alicia Keys, deosebit de emoţionată, a rostit câteva cuvinte în memoria idolului ei dintotdeauna, Whitney Houston, şi a interpretat piesa “Send Me an Angel”.

Și Stevie Wonder ținut să îi aducă un ultim omagiu artistei. Muzicienii care au cântat în onoarea lui Whitney Houston, au fost interpretul de gospel Bebe Winans şi sora acestuia, CeCe. Un discurs deosebit de elogios şi foarte personal a fost cel al mentorului artistei, producătorul muzical Clive Davis. El a spus că aştepţi o asemenea voce o viaţă întreagă. Aştepţi un asemenea chip, un asemenea zâmbet, o asemenea prezenţă timp de o viaţă. Şi când o singură persoană le întrupează pe toate, ei bine, îţi taie răsuflarea. Aşa m-am simţit eu în 1983…”, a precizat Davis. Referindu-se la debutul ei în cinematografie, Davis consideră că Whitney Houston a făcut pur şi simplu ecranul să strălucească. “Cine ar putea uita felul în care a vrăjit pe toată lumea în rochia aceea când cânta «I Have Nothing», felul în care a fost încântătoare în acele close-up-uri din piesa «Run To You», felul în care a reinventat «I’m Every Woman» şi felul în care a cucerit lumea pentru totdeauna cu «I Will Always Love You», a spus producătorul. Și R Kelly a ținut să o omagieze pe Whitney.

Actorul Kevin Costner, alături de care Whitney Houston a debutat în cinematografie, în filmul “The Bodyguard” din 1992, a povestit cum artista, pe care a numit-o “probabil cea mai mare vedetă pop din lume”, se tema că nu va fi îndeajuns de bună. “Am ţinut-o de mână şi i-am zis că va fi frumoasă, că toată lumea voia ca ea să reuşească”, a povestit în continuare Costner, despre audiţie, amintindu-şi amuzat cum Whitney şi-a aplicat singură un alt strat de machiaj chiar înainte de filmarea de probă, aşa cum era obişnuită să fie machiată în videoclipuri. Fardurile i s-au topit, însă, sub reflectoarele puternice de pe platou şi i-au curs pe faţă. La rândul său, Rickey Minor, managerul muzical al cântăreţei, a vorbit despre zâmbetul, graţia şi personalitatea artistei decedate. El a spus că “nimeni nu purta o rochie de seară ca Whitney Houston”. În schimb, Aretha Franklin, supranumită “regina muzicii soul”, care urma să interpreteze în cadrul acestei ceremonii piesa “The Greatest Love of All”, a suferit din cauza unor spasme musculare şi a fost nevoită să îşi anuleze prezenţa la eveniment. Aretha Franklin i-a adus un tribut cântăreţei Whitney Houston, vineri seară, la New York. La finalul ceremoniei, care a durat aproape patru ore, sicriul cu trupul neînsufleţit al cântăreţei, urmat de membrii familiei Houston, a fost scos din biserică pe acordurile piesei “I Will Always Love You”.

Whitney Houston va fi înmormântată duminică la Newark, lângă locul de veci al tatălui ei în cimitirul Fairview din Westfield. Biserica baptistă New Hope este locul unde Whitney Houston, călcând pe urmele mamei sale, cântăreaţă de gospel şi R&B, a început să cânte în cor la vârsta de cinci ani, devenind solistă la 11 ani. Whitney Houston a murit pe 11 februarie la vârsta de 48 de ani.

Redactor: Doina Sîrbu