Weekendul acesta, plaja din Năvodari s-a transformat în capitala muzicii electronice (VIDEO)

Două nopţi incendiare – de asta au avut parte cei peste 15.000 de tineri care au venit la The Mission, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate muzicii electronice de pe litoral, ajuns la cea de-a cincea ediţie.

Line-up a fost, ca în fiecare an, unul de exceptie -, Sven Vath, Parov Stelar Band, Chicane, Sunnery James si Ryan Marciano, Suie Paparude si Gojira sau Ok Corral.

Dar cel mai aşteptat a fost Armin Van Buuren, cel care a fost desemnat cel mai bun DJ din lume de publicaţia DJ MAG.

Cei prezenţi speră ca, şi anul următor, să revină pentru o nouă ediţie, cel puţin la fel de reuşită a The Mission.

Reporter: Monica Vasiliev ; Imagine: Cristi Caciauna