Weekend de sărbătoare pentru membrii UDTTMR din România

Pe scenă au urcat mai mulți soliști și ansambluri, precum și Corul de ilahi-uri al Muftiatului Cultului Musulman din România. Deasemenea, copiii care participă la cursurile de limba tătară din cadrul Școlii Comunitare au recitat poezii scrise de Gevat Rașit. De profesie farmacist și cadru militar în rezervă, Gevat Rașit a abordat, în creațiile sale teme precum iubirea față de limba maternă, familia, copilăria și obiceiurile tradiționale ale tătarilor dobrogeni. Latura sensibilă a poetului – rapsod Gevat Rașit este pusă în valoare în poeziile care poartă denumirea „destan”, pe care acesta le-a scris în momente de încercare, precum pierderea unor ființe dragi.

Potrivit președintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, din 2015 manifestarea va fi organzată anual, în luna februarie, la Lumina, scopul acestui festival fiind acela de a promova literatura în limba tătară, folclorul tradițional tătăresc și personalitățile care s-au ridicat de-a lungul timpului din rândul comunității tătare din România. Prezent la eveniment, primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a salutat organizarea unor astfel de evenimente în localitate, promițând, totodată, susținere pentru membrii UDTTMR. De asemenea, primarul Dumitru Chiru a anunțat că va iniția un proiect de hotărâre prin care o stradă din comuna Lumina va purta numele Gevat Rașit. La eveniment au fost prezenți subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Aledin Amet, Muftiul Muurat Iusuf, alături de reprezentanți din conducerea UDTTMR.

Redactor: Anamaria Stoica