A vrut să ajungă în vestul Europei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat un cetăţean turc care a încercat să intre ilegal în România, din Bulgaria, trecând frontiera pe câmp, cu bicicleta.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, luni, 3 aprilie, ora 00:30,  în apropierea localităţii de frontieră Vama Veche, un tânăr care se deplasa cu bicicleta, dinspre Bulgaria spre România. Acesta nu vorbea limba romana și deoarece nu își justifica prezența în zonă, polițiștii de frontieră l-au condus la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări.  În cadrul primelor verificări, persoană în cauză a declarat că este cetăţean turc, în vârstă de 31 de ani, asupra lui fiind descoperite documente prin care solicitase azil în Bulgaria. Bărbatul a declarat că a trecut frontiera din țara vecină, cu intenţia să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, urmând a  fi predat autorităţilor bulgare, în baza protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor.

Redactor: Daniel Albu