Vouchere de vacanță pentru profesori

Începând de luna viitoare, angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță. Tichetele sunt valabile numai pe teritoriul țării, iar valoarea maximă de care poate beneficia o persoană este de 1.450 de lei.

Vești bune pentru angajații din domeniul educației!Conform unui anunț al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, au fost aduse modificări ordinului privind acordarea tichetelor de vacanță. Astfel, beneficiarii vor putea primi voucherele începând de luna următoare. Acestea vor fi achiziționate de conducerea unităților de învățământ.

Voucherele vor fi acordate până la data de 30 noiembrie,  în funcție de perioada lucrată, iar valoarea acestora nu va depăși 1450 de lei pentru un angajat, suma fiind impozabilă.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif,  a precizat recent, că tichetele vor putea fi consumate doar pe teritoriul țării și pe pachete din turismul intern.

Redactor: Isabela Boantă