Vot de încredere pentru premierul Rep. Moldova

El a declarat că prima vizita pe care o va face în calitate de prim ministru va fi în România.

Premierul desemnat al Republici Moldova, Pavel Filip urmează să primească votul de încredere în Parlament. El a fost numit în funcție la finalul săptămânii trecute de președintele Nicolae Timofti care dă garanții că are deja susținerea a aproximativ 55 de deputați. Prima țară care va fi vizitată de premierul moldovean va fi România.

“Am avut deja foarte multe discuții cu colegii din România. Republica Moldova este într-o situație fericită, știind că suntem lângă România, pentru că putem obține mai multe facilități. Aici putem vorbi și de prețuri la medicamente, preluarea legislației europene, avem aceeași limbă”

În viziunea lui Timofti, executivul trebuie să se concentreze de pe patru obiective imediate asigurarea stabilității economice și financiare, asigurarea protecției imediate a cetățenilor prin măsuri sociale, reluarea negocierilor cu partenerii internaționali și realizarea măsurilor din Acordul de Asociere cu UE. Termenul limită pentru învestirea unui nou guvern este 29 ianuarie, când se împlinesc trei luni de la demiterea cabinetului condus de liberal-democratul Valeriu Streleț, printr-o moțiune de cenzură inițiată de socialiști și comuniști și votată și de democrații care făceau parte din coaliția guvernamentală proeuropeană.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea