Vizita militarilor canadieni

Prezenți la exercițiul multinaţional Sea Shield 19, militarii canadieni de pe nava HMS Toronto și-au petrecut ultima zi la Constanța alături de copiii de la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam”. În cele câteva ore ale vizitei desfășurate aici, aceștia au readus zâmbetul pe chipul copiilor din cadrul complexului.

Sosiți de la primele ore ale dimineții, cei 48 de militari au lucrat la reamenajarea centrului de plasament. Pentru înfrumusețarea complexului, ei au adus materiale de construcții și unelte de grădinărit și s-au apucat de treabă. Militarii au aranjat grădinile din centru, au toaletat şi vopsit pomii, au plantat flori, au curăţat aleile, au construit mese şi băncuţe pentru ca cei mici să poată lua masa, afară, în timpul verii iar unii dintre ei au reparat şi biciletele copiilor.

La acțiunea de înfrumusețare a complexului, a participat și ambasadorul Canadei, Kevin Hamilton. Echipat corespunzător, diplomatul a lucrat în grădină şi a ajutat la realizarea meselor şi băncuţelor.

“Cea mai frumoasă parte a muncii mele este aceea că am şansa să ies în afara Bucureştiului, să vizitez diferite locuri din ţară şi să întâlnesc oameni deosebiţi ca dumneavoastră. Iar plăcerea este şi mai mare când pot să fac toate acestea alături de militarii canadieni. Echipajul navei HMS Toronto este plecat din ţară din luna ianuarie şi va petrece, în total, şase luni pe mare. Sunt sigur că pentru ei a fost o adevărată bucurie să vă întâlnească pe voi toţi, să lucreze alături de voi şi să petreacă timp împreună cu aceşti copii”, a declarat ambasadorul Canadei, Kevin Hamilton.

Pe durata vizitei militarilor, micuții s-au bucurat de o serie de surprize puse la cale de oaspeții canadieni. Copiii au urcat la bordul navei HMS Toronto şi au văzut ce înseamnă viaţa de puşcaş marin.

“Vă mulţumim pentru prezenţa dumneavoastră aici şi pentru tot ceea ce aţi realizat. Sper ca timpul petrecut alături de noi şi de copii să vă fi alinat măcar pentru câteva clipe dorul de casă, de propriile dumneavoastră familii”, a spus Mariana Kober, şeful Centrului de Plasament “Micul Rotterdam”.

La întoarcerea în orfelinat, pe copii i-au așteptat alte surprize. Militarii i-au întâmpinat cu grătarul făcut, au jucat baschet, fotbal şi chiar au dansat. Copiii au primit din partea oaspeţilor şi cadouri constând în haine și jucării.

Redactor: Mihaela Țânțaru