Visul internetului gratuit s-a spulberat
Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă care obliga autorităţile administraţiei publice locale să asigure internet gratuit, în domeniul public şi zonele turistice din unitatea teritorială aflată în administrare.
Deputaţii au respins, marţi, un proiect de lege care obliga autorităţile publice şi patronii restaurantelor, teraselor şi a barurilor să ofere reţele de internet wi-fi gratuit în zona clădirilor pe care le deţin şi în zonele turistice, iar operatorii de telefonie mobilă să asigure gratuit minim 500 MB pe lună. Deși autorii proiectului considerau că aprobarea unei astfel de legi va avea impact direct pozitiv asupra mediului de afaceri, necesitățile de conectare ale instituțiilor publice trebuind să fie acoperite de către firme private, Consiliul Legislativ, care avizează din punct de vedere al tehnicii legislative orice act normativ, a fost de altă părere. Consiliul arată că obligațiile prevăzute în textul legii nu privesc doar autoritățile publice, ci și persoanele juridice de drept privat, respectiv firme de telefonie, restaurante, baruri sau cluburi, iar în acest fel sunt neconstituționale. 256 de deputaţi au votat „pentru” respingerea proiectului de lege doi au votat „împotrivă”, iar 19 s-au abţinut.
Redactor: Camer Niță