Visele devin realitate

Elif Memet este elevă în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică. Visul ei de a vizita Casa Albă s-a împlinit după ce a reușit să câștige un concurs de eseuri organizat de un institut din Houston.

Ea a propus microfinanțarea în agricultură, o soluție ce poate eradica sărăcia în zonele defavorizate. Ideea ei privește acordarea unor credite de maximum 50 000 de euro agricultorilor. Deși bine pregătită și documentată, nu a fost deloc ușor să îi impresioneze pe americani.

Diriginta lui Elif a văzut în ea o învingătoare, o persoană care a vrut mereu să fie pe primul loc.

Colegii săi o descriu ca pe o persoană cu scopuri bine definite.

Elif vrea să își urmeze visul și să plece la studii într-o universitate de elită din SUA. Cu toate acestea nu exclude varianta de a se întoarce în România, unde și-ar dori să își deschidă o companie multinațională specializată în probleme de mediu.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Andrei Lungu