Viscolul a închis și scolile de la malul mării

Consiliul  de administrație al Inspectoratului  Școlar Județean Constanța, întrunit în regim de urgență sâmbătă, 7  ianuarie 2017, a hotărât suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța  pentru  luni, 9 ianuarie, și marți, 10 ianuarie 2017.

Elevii din județul Constanța nu vor merge la școli de luni și asta pentru că vremea care continua să se înrăutățească nu le va permite accesul către unitățile de învățământ, și chiar și așa, odată ajunși în școli, ar fi condiții extreme de desfășurare a proceselor educative. Decizia le aparține oficialităților de la Constanța și a fost luată ținându-se cont de condițiile meteorologice nefavorabile, de necesitatea  asigurării condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs, precum și a siguranței persoanelor implicate în procesul instructiv-educativ.  Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Asta înseamnă că profesorii fiecărei școli în parte vor stabili perioada în care elevii vor fi chemați la cursuri pentru a-și recupera orele.

Redactor: Andreea Barbu