(VIDEO) Noi perspective pentru tinerii sportivi constănțeni

Pe vremuri, la Hidrotehnica s-au scris file de istorie a handbalului românesc. Chiar fosta vicecampioană mondială, și până de curând şefa Direcţiei Judeţene de Sport Constanţa, Elena Frâncu s-a implicat în reabilitarea centrului.

Consiliul Judetean Constanţa va finanţa o parte din reabilitarea Complexului Hidrotehnica, restul de bani fiind suportaţi de Universitatea Maritimă. La final, handbaliştii vor avea o sală de sport unde să se antreneze şi un spaţiu de cazare.

Cea mai indrazneață inițiativă o constituție realizarea unui bazin – ce ar fi o noutate absolută pentru constănțeni.

Baza sportivă este estimată acum la aprox. 11 milioane de Euro. Noua administrație însă vrea să-i ridice valoarea şi să transforme zona înmtr-un punct de reper pentru sportului romanesc.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Matei Ghioc