(VIDEO) Memoria celor care şi-au pierdut viaţa la Surghiunul din Crimeea a fost comemorată astăzi

Memoria celor care şi-au pierdut viaţa la Surghiunul din Crimeea a fost comemorată astăzi de comunitatea tătarilor din Techirghiol. Oamenii s-au rugat şi au asistat la slujbă, timp în care reprezentanţii etniei le-au adus aminte de importanţa datei de 18 mai 1944, când tătarii au fost deportaţi din Crimeea.

Cu mic cu mare, oamenii au venit să se roage și să își prezinte respectul pentru strămoșii lor.

Pentru că este un eveniment aparte, femeile au putut să se roage in aceeași încăpere cu bărbați.

Istoria spune că nicio altă etnie nu și-a lăsat amprenta asupra Crimeei așa cum au făcut-o tătarii. Pentru aceștia este “Țara Interzisă”, care dintotdeauna a fost dorită şi purtată în amintire.

Rămași stăpâni pe aceste meleaguri, tătarii s-au definit ca națiune, construind unul dintre cele mai puternice state. Asta până la cel de-al doilea Război Mondial.

Anul acesta se implinesc 68 de ani de la Surghiunul tătarilor din Crimeea.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: George Dima