Viaţă de student

Se spune că cea mai frumoasă perioadă a vieţii este studenţia, şi că cei mai fericiţi sunt tinerii care stau la cămin, acolo unde weekendul începe încă de miercuri. Dar cum este sesiune atmosfera poate fi uşor încordată.

Studenţii cu care am stat de vorbă îşi amintesc cu emoţie primele gânduri pe care le-au avut când au păşit în camera de cămin, prima impresie făcută de colegii de cameră şi cât le-a trebuit pentru a se acomoda cu noua locuinţă. Unii au înfruntat mai uşor teama de necunoscut, alţii mai greu, dar o dată spartă gheaţa, studenţii spun că viaţa de cămin este cea mai frumoasă experienţă. Înainte cu câteva zile de finalul sesiunii, studenţii se gândesc la organizarea unei petreceri pe cinste, fie că vor trece sau nu de examene.

Pachetele cu mâncare de acasă sunt adevărate delicatese culinare pentru studenţi care pe timpul zilei mănâncă ce apucă de la covrigi, biscuiţi şi semi-preparate până la mâncarea de la cantină. Atmonsfera din cameră poate fi uneori stresantă mai ales când unul vrea să asculte muzică, iar ceilalţi doi să înveţe sau să doarmă. Chiar şi aşa, studenţii spun că s-au obişnuit unii cu alţii şi de cele mai multe ori ajung la compromisuri pentru a fi toti mulţumiţi. Cei care locuiesc în cămin declară că acum nu ar concepe să locuiască în altă parte. Faptul că sunt departe de părinţi şi sunt nevoiţi să se gospodărească singuri i-a ajutat să îşi ia viaţa în propriile mâini şi să se maturizeze.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Brinzaru