Viața de dincolo de gratii

A fost ziua porților deschise la secția Valu lui Traian a penitenciarului Poarta Albă. Mass media și publicul larg au avut în premieră acces la una dintre cele mai controversate închisori din România, acolo unde de-a lungul vremii și-au ispășit pedepsele nume foarte cunoscute.

Decizie fără precedent a Administrației Penitenciarelor. Timp de o zi, secția exterioară Valu lui Traian a penitenciarului Poarta Albă a putut fi vizitată atât de reprezentanții presei, cât și de oameni simpli care au vrut să vadă condițiile de detenție și ce presupune viața în închisoare. Nu a durat foarte mult că unul dintre cei închiși a venit deja cu o serie de plângeri.

Deținuții se plâng că sunt mușcați foarte des de ploșnițe chiar în camerele de odihnă.

Pentru problemele semnalate, unii dintre cei încarcerați au făcut plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Există însă și condamnați cu ștate vechi care au vizitat foarte multe dintre penitenciarele din România și sunt de părere că, prin comparație, la Valu lui Traian este mult mai bine.

Șefii penitenciarului admit că există unele probleme.

Reprezentanții penitenciarului se laudă însă cu alte facilități precum sistem de comunicare prin skype pentru deținuții care nu pot fi vizitați de rude, dar și posibilitatea ca unii dintre cei deținuți să poată fi interogați sau să participe la proces prin videoconferință.

La secția din Valu lui Traian sunt în acest moment aproximativ 600 de deținuți. Clădirea a fost transformată în secție a penitenciarului după ce timp de mai mulți ani a funcționat drept cazarmă militară.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea