Vești proaste pentru românii care se încălzesc de la sistemul centralizat

Toți românii branșați la sistemul de încălzire centralizat vor fi obligați să își monteze contoare pentru măsurarea consumului de căldură, pana la sfarsitul anului viitor. Acestea ar urma să înlocuiască vechile repartitoare montate pe calorifere, care s-au dovedit ineficiente în măsurarea corectă a consumului.

Vești proaste pentru românii care se încălzesc de la sistemul centralizat. Noile norme europene îi obligă ca până la finele anului 2016 să își monteze contoare de măsurare individuală a consumului de căldură.

Cei care au deja montate repartitoare clasice pot sta liniștiți pentru că ei nu vor fi obligați să le înlocuiască. Cu toate acestea, conducerea RADET Constanța atrage atenția asupra faptului că vechile repartitoare nu măsoară cu exactitate consumul de căldură, iar noile contoare ar urma să reducă substanțial facturile la încălzire.

Prețurile pentru contoarele de măsurare a energiei termice pornesc de la 50 de euro, la care se adaugă manopera plus alte câteva costuri adiționale.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea