Vești bune pentru șomerii constănțeni

Vești bune pentru șomeri! Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa organizează cursuri de formare profesională gratuite, în luna februarie. Persoanele interesate sunt  aşteptate la sediul AJOFM, în vederea înscrierii.

AJOFM Constanța organizează mai multe cursuri de formare profesională, în perioada următoare, pentru a veni  în sprijinul șomerilor care doresc să dobândească noi competenţe apreciate pe piaţa muncii. Programul este benefic și pentru angajatorii care doresc să recruteze personal calificat. Astfel, se organizează cursuri de instruire pentru următoarele profesii: manager proiect, manager resurse umane, contabil și reflexoterapeut.

Cursurile de formare profesională vor începe în luna februarie. Condiția generală de participare este ca doritorii să fie șomeri înregistrați în evidența AJOFM Constanța, indiferent dacă primesc sau nu indemnizație. De asemenea, există condiții privind studiile minime solicitate, în funcție de specializare. Cursurile de manager proiect și manager resurse umane durează 3 săptămâni iar  studiile minime solicitate pentru a putea participa, sunt cele superioare. Pentru specializarea de contabil, care durează 6 săptămâni, studiile minime solicitate sunt de învățământ liceal. Cursul de reflexoterapeut se întinde pe o perioadă de 8 săptămâni, iar studiile necesare sunt cel puțin 8 clase.

Diploma obținută la finalul cursurilor este recunoscută la nivelul Uniunii Europene, ceea ce le deschide absolvenților perspectiva angajării în străinătate, inclusiv pe nave de croazieră, în stațiuni sau  centre de recuperare.

Redactor: Isabela Boantă