Vești bune pentru profesori

Cresc lefurile cadrelor didactice. Salariul unui profesor debutant va ajunge la aproape 3.300 de lei brut, până în 2018. Iar un rector ar putea să primească aproximativ 12.000 de lei. Sunt o parte din majorările care apar în noua grilă de salarizare unitară.

Potrivit noilor grile prezentate sindicatelor un profesor debutant cu studii superioare de scurtă durată ar urma sa primească de la 1 ianuarie 2018 un salariu de aproape 2.600 de lei brut, cu peste 500 de lei in plus, iar până in 2021 sa ajunga la aproape 3.300 de lei brut. in timp ce leafa unui dascăl cu o vechime de peste 25 de ani și grad didactic 1 va porni de la 4.000 de lei brut și va ajunge la peste 5.000 de lei, brut. In sistemul de învățământ universitar, salariul unui asistent va fi de 3.000 de lei brut, adică cu o mie de lei mai mult, și va ajunge in patru ani la 3.400 de lei. În timp ce un conferentiar cu peste 25 de ani vechime va avea de la 1 ianuarie in jur de 6.600 de lei, iar un rector peste 10.000 lei.

Redactor: Camer Niță