Vești bune pentru posesorii de mașini

Taxa pentru timbru de mediu a fost declarată ilegală. Asta înseamnă că toți cei care au achitat contravaloarea acestei taxe după 15 martie 2013 pot cere înapoi banii. Veștile bune nu se opresc aici. Proprietarii își  vor primi banii integral și nu în tranșe.

Curtea Europeană de Justiție care a stabilit că timbrul de mediu ridică mai multe probleme.  Pe de o parte, este vorba de încurajarea vânzării de vehicule rulate naţional în detrimentul importurilor de vehicule second-hand din alte state membre. Pe de altă parte, modalitatea de percepere a timbrului de mediu, în condiţiile în care proprietarul unei maşini deja înmatriculate şi pentru care nu s-a plătit nicio taxă poate utiliza autovehiculul fără a achita timbrul de mediu până la vânzarea acestuia. Cei care au înmatriculat mașini după 2013 și au fost nevoiţi să plătească timbrul de mediu trebuie să dea în judecată Administraţia Finanţelor Publice unde au achitat suma. După terminarea procesului, banii se vor recupera integral, în termen de 45 de zile de la depunerea sentinţei definitive, la sediul Finanţelor. Proprietarii care au început procedurile de înmatriculare, dar nu au plătit încă timbrul de mediu, au două variante de rezolvare a situaţiei. Pentru că, în acest moment, legislaţia din România nu a abrogat taxa, proprietarii trebuie fie să plătească banii şi să şi-i recupereze ulterior, fie să obţină o sentinţă judecătorească prin care statul să fie obligat să primească dosarul fără chitanţa respectivă.

Redactor: Cerasela Videanu