Vești bune pentru abonații persoane fizice ai SC RAJA SA

Abonații de pe strada Zorelelor din Constanța sunt primii care au beneficiat de campania celor de la Raja. Echipele de specialiști au dus la bun sfîrșit lucrul în mai puțin de 10 minute, inclusiv instalarea noii aparaturi. Unde este nevoie, pe lîngă verificarea și înlocuirea apometrelor, lucrătorii SC RAJA SA sigilează și aparatele de măsură cu un sigiliu unic, care va fi introdus în baza de date a Regiei.

Campania se va desfășura pe tot parcursul verii la Constanța, iar costurile aparaturilor, precum și a manoperei sunt suportate, în totalitate, de compania de ape.

Apometrele montate de SC RAJA SA sunt de clasă de precizie C și au buletin de verificare metrologică cu valabilitate pentru o perioadă de 7 ani.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: George Dima