Venituri de zece milioane de euro în 2015 pentru CERONAV

Anul 2015 s-a încheiat cu o creștere bugetară semnificativă pentru Centrul Român de Pregătire și Perfectionare a Personalului din Transporturi Naval. 80 de milioane de lei au fost investiți pentru dotarea centrului, dar și pentru dezvoltarea serviciilor prin introducerea unor noi cursuri. Pentru anul 2016 bugetul a fost deja semnat și aprobat.

Bilanțul financiar pentru anul 2015 al Centrului de Pregătire a Personalului din domeniul maritim a fost finalizat, iar ca în fiecare an, a fost înregistrată o creștere semnificativă. Față de acum patru ani, bugetul a crescut cu 60%, iar creșterea a fost de 126, 82% față de anul 2014.

Investițiile care vor fi realizate pentru dotarea și dezvoltarea centrului vor face ca pentru următorii 15-20 de ani centrul de pregătire din România să fie printre primele la nivel mondial. Ministerul Transporturilor, cel de care aparține centrul, a dat undă verde bugetului alocat pentru anul 2016 ceea ce înseamnă că pot avea loc investițiile propuse pentru acest an. În jurul datei de 1 aprilie vor fi demarate procedurile.

Pe lista de investiții pentru anul 2016 se numără și crearea unui centru de pregătire în Galați.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea