Vasile Delicoti, primarul localității Poarta Albă, rămâne în funcție

Primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti, va rămâne în continuare în funcție conform hotărârii Tribunalului Constanța în urma căreia ordinul de demitere emis de prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a fost suspendat. Instituția Prefectului a emis ordinal după ce ANI l-a declarat pe edil incompatibil, însă Vasile Delicoti a susținut că nu i-a fost comunicat personal, potrivit legii. Acesta a fost unul dintre argumentele aduse în fața magistraților.

Edilul Vasile Delicoti declară că s-a făcut dreptate și că decizia instanței este în conformitate cu legea.

În ceea ce privește relația cu Prefectura, primarul din Poarta Albă afirmă că va fi o colaborare bună, ca și până acum.  Deși Vasile Delicoti este de părere că prefectul Eugen Bola a făcut un abuz în serviciu, spune că principalele obiective sunt cele legate de bunăstarea localității Poarta Albă.

Decizia de suspendare a ordinului emis de Prefectură este executorie, dar nu este definitivă.

Redactor: Raluca Damian