Vârstnicii de la Căminul pentru bătrâni din Mamaia Sat au avut parte de o surpriză

Aceștia au fost vizitați voluntarii trupei de teatru ai bibliotecii Pontus Euxinus din Năvodari. Școlarii le-au recitat poezii ce au avut ca temă dragostea pentru cea care ne-a dat viață, mama. În semn de prețuire și respect, copiii le-au oferit flori și felicitări doamnelor.

Cu emoție în glas, elevii au recitat poezii care le-au ajuns la inimă vârstnicelor. Cu ochii în lacrimi, acestea i-au aplaudat minute în șir pe copii.

Nu doar cei mici le-au oferit un moment de bucurie pensionarelor, ci și cadrele didactice care au participat la acțiune.

La eveniment a participat și părintele Adrian Pătrașcu care le-a felicitat pe distinsele doamne și le-a urat La mulți ani.

Acțiunea a fost coordonată de directorul Casei de Cultură Dora Botaș.

Activitatea desfășurată a fost apreciată atât de vârstnice, cât și de angajații Azilului de Bătrâni.

Vizita aceasta va rămâne o amintire de neuitat, recunosc distinsele gazde, care i-au primit cu brațele deschise pe cei mici. Acestea au primit flori, felicitări și dulciuri din partea copiilor.

Și pentru că în urma activității s-a creat o strânsă legătură între elevi și gazde, copiii au promis că vor reveni și cu alte ocazii.

Reporter: Camer Niță ; Imagine: Narcis Verdeș