Val de căldură extremă pe litoral

„România va trece printr-un week-end de foc” este avertizarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan care și-a pregătit structurile pentru ce e mai rău. Aproape o mie de ambulanțe și 270 de autospeciale SMURD sunt gata să facă față unor situații limită.

32 de județe amenințate de bila de foc, iar autoritățile vorbesc despre o mobilizare de gradul zero pentru următoarele 72 de ore.

“Avem, în perioada următoare, câteva zile cu fenomene meteorologice deosebite, temperaturi anunțate extrem de ridicate. Conform ultimei atenționări, în cinci județe, în partea de sud a țării, intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă. Vorbim de județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. De asemenea, avem 32 de județe și municipiul București cu cod galben de caniculă. (…) Din ce primim ca informații, vom avea un weekend de foc”, a declarat ea.

Departamentul pentru Situații de Urgență are oamenii pregătiți pentru orice.

“La nivel național sunt disponibile, în medie, 840 de ambulanțe și 270 de autospeciale SMURD care pot interveni la solicitările cetățenilor. În funcție de evoluția situației, avem capacitatea să suplimentăm numărul de echipaje de intervenție. Totodată, cele șapte puncte operare aeriană la nivelul întregii țări sunt pregătite și avem posiblitatea să operăm cu nouă aeronave SMURD care acționează în cazurile deosebite”, a declarat ministrul.

Și angajatorii trebuie să ia măsuri. Alternarea perioadelor de lucru în exterior cu perioade de repaus în zone umbrite, alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea ventilației la locul de muncă, dar și a unei cantități de doi — patru litri de apă în cazul în care se prelungește perioada de caniculă sunt doar cîteva dintre prevederile Legii care îi protejează pe angajați.

La nivelul Județului Constanța au fost înființate corturile de prim ajutor. Forțele de intervenție, dar și medicii, ambulanțierii și salvamarii  sunt pregătite să facă față valului de turiști, iar în farmacii se verifică stocurile la principalele medicamente necesare luptei împotriva caniculei.

În pragul unui cod roșu de temperaturi extreme, autoritățile îi avertizează pe oameni să nu se aventureze în valul saharian. Populația ar trebui să evite să iasă din case în intervalul orar  11,00 și 18,00 atunci când soarele topește asfaltul.

Redactor: Andreea Barbu