Val de accidente rutiere, după relaxarea măsurilor

Trei persoane au decedat, una este în comă, iar altele au suferit răni grave. Acesta este bilanțul primului sfârșit de săptămână în care au fost relaxate măsurile de restricție, la malul mării.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit că unul dintre conducătorii auto avea o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Tot în cursul zilei de vineri, militarii au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier, în localitatea Cuza Vodă, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un copac. Din fericire, cele două persoane implicate în accident au suferit doar răni ușoare. Nici ziua de sâmbătă nu a fost una fără evenimente. Jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța aflați în misiune de patrulare pe raza comunei Castelu au observat o persoană și un moped, căzute în afara părții carosabile.

 În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a conducătorului de moped. Și în sudul litoralului, mai exact în Vama Veche, o persoană și-a pierdut viața în urma unui accident produs între o motocicletă și un autoturism.

Din păcate, din cauza traumatismelor grave și în ciuda tuturor eforturilor de a-i salva viața, medicii au fost nevoiți să-i declare decesul.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Ionuț Constantin