Văduvele şi văduvii oraşului Năvodari au fost premiaţi de primarul Nicolae Matei (VIDEO)

Văduvele şi văduvii oraşului Năvodari au fost premiaţi de primarul Nicolae Matei. Astfel 475 de persoane au primit câte 150 de lei din partea administraţiei locale. Festivitatea a avut loc la Casa de Cultură din oraş, iar primarul Nicolae Matei a fost cel care le-a înmânat bătrânilor plicurile.

În total, administraţia publică locală Năvodari acordă premii în valoare de peste 168 de mii de lei. Marţi şi miercuri vor fi recompensate cuplurile care au aniversat 40 de ani de la căsătorie, dar şi persoanele cele care au împlinit 80 de ani de viaţă. Aproximativ o mie de vârstnici vor fi premiaţi de administraţia locală în aceste trei zile, iar primarul Nicolae Matei le garantează năvodărenilor că şi de acum încolo va avea grijă de ei, aşa cum a făcut-o în cei patru ani de mandat.

Reporter: Mirela Iancu ; Imagine: George Dima