Vacanță prelungită pentru toți elevii constănțeni

Ieri s-a luat decizia suspendării cursurilor pentru toată săptămâna. Astfel, elevii ar urma să se întoarcă la școala abia luni, 16 ianuarie.

După ce s-a luat decizia ca luni și marți elevii să nu meargă la școală, din cauza condițiilor meteo extreme, ieri, în cadrul întrunirii Comandamentului de iarnă de la Constanța, s-a luat decizia suspendării cursurilor și zilele de miercuri, joi și vineri.

Din cauza gerului si a ninsorilor abundente, scoli, gradinte si crese din 23 de judete inclusiv Constanta vor fi inchise si in urmatoarele zile. Concret,  vacanta elevilor s-a prelungit pana luni, 16 ianuarie. Asta înseamnă că toți elevii din învățământul preuniversitar din județul Constanța se mai bucură de alte câteva zile de vacanță… forțată.

În ceea ce privește activitatea universităților de la malul mării, fiecare unitate de învățământ superior va decide daca suspendă sau nu cursurile. Conducerea Universității Maritime Constanța a anunța că studenții nu vor veni la cursuri nici în zilele următoare. În schimb, la Universitatea Ovidius au fost reluate toate cursurile. Suspendarea cursurilor este urmata de masuri privind parcurgerea integrala a programei scolare pana la sfarsitul semestrului, respectiv al anului scolar stabilite de consiliul de administratie al unitatii de invatamant si comunicate Inspectoratului Scolar Constanta. Cel mai probabil elevii vor recupera orele in weekend-uri.

Reporter: Cerasela Videanu / Camer Nita ; Imagine: Adrian Florea