Unul dintre “regii spam-ului” a fost condamnat

Un rus de origine armeana a fost condamnat la patru ani de inchisoare de un tribunal din Erevan, el fiind creatorul unei retele de calculatoare infectate care la un moment dat ajunsese sa cuprinda 30 de milioane de PC-uri, scrie The Register. Rusul Georgy Avanesov ajunsese sa castige 125.000 dolari pe luna de pe urma activitatilor ilegale, iar botnet-ul sau numit Bredolab fusese destructurat in octombrie 2010 de politia olandeza.

Botnet-ul Bredolab si-a inceput ascensiunea in 2009 si la un moment dat reteaua de calculatoare infectate ajunsese la 30 de milioane. La apogeu reteaua trimitea zilnic trei miliarde de e-mail-uri spam si era atat de respectata incat alti cyber-criminali apelau la ea si plateau pentru ca reteaua sa atace diverse site-uri, sa faca reclame la falsi anti-virusi si sa trimita fisiere malware la tinte clare.

Data fiind marimea botnet-ului nu e de mirare ca Avanesov ajunsese sa castige 125.000 de dolari/luna la numai 27 de ani.

Politia olandeza a destructurat in octombrie 2010 reteaua, confiscand serverele si depistand apoi creatorii sai. Avanseov a incercat un atac informatic asupra politiei si sa recastige controlul asupra retelei, insa a esuat. El a fost apoi arestat cand a ajuns pe aeroportul din Erevan cu un zbor de noapte de la Moscova.

Acum, un tribunal din Armenia l-a condamnat la patru ani de inchisoare pe rus, el fiind primul infractor informatic condamnat in tara ex-sovietica, acuzatia fiind sabotaj al sistemelor informatice.