UNPR-ul vrea vot de la 16 ani

Susţinerea UNPR în actualul guvern de a prelungi perioada de tranziţie cu cel puţin trei ani pentru cumpărarea terenurilor de către cetăţenii străini a fost unul dintre aspectele dezbătute la întâlnirea de la Neptun.

Totodată, a fost anunţat un nou prim-vicepreşedinte în Organizaţia  Municipală de la Bucureşti, condusă de actualul primar al Sectorului 2, Niculai Onţanu. Acesta este actorul Mugur Mihăescu. El a declarat că are proiecte îndrăzneţe pentru a ridica economia.

Senatorul Ion Toma, prezent la întâlnirea de la Neptun speră că proiectul iniţiat de el, prin care tinerii vor vota de la 16  ani va trece de votul Parlamentului.

Chiar dacă unii cred că la această vârstă tinerii nu sunt suficient de maturi, senatorul are altă opinie.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a UNPR,  George Lipoveanu este de părere că turismul din sudul litoralului va arăta mai bine, pe viitor.

La reuniunea UNPR-iştilor a fost prezent şi vicepremierul Gabriel Oprea.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru