Universitatea Ovidius din Constanța a organizat astăzi un referendum

Universitatea Ovidius din Constanța a organizat astazi un referendum pentru stabilirea opțiunii pentru modalitatea de desemnare a rectorului. Pana in ultimul moment insa, organizatorii s-au lovit de problema lipsei de majoritate.

Referendumul s-a desfășurat între orele 9 și 18. Cadrele didactice și membrii consiliilor studențești și-au exprimat opțiunea prin vot universal, direct și secret. Cei prezenți au avut de ales dintre alegerea rectorului pe bază de concurs public sau prin votul tuturor cadrelor didactice, cadrelor titulare și al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Pentru ca referendumul să fie validat au trebuit să fie prezenți la vot jumătate plus unu dintre cele 712 de cadre.

La vot a participat și actualul rector al Universității Ovidius.

Sorin Rugina detine functia de rector al Universitatii din luna mai 2014. El i-a urmat la conducerea institutiei controversatului Danut Tiberius Epure care a fost arestat pentru luare de mita.

Reporter: Andreea Iliescu ; Imagine: Sorin Hulubei