Uniunea Social Democrată a convocat, pe 3 iulie, o sesiune parlamentară extraodinară
Uniunea Social Democrată a convocat, marți, pe data de 3 iulie, o sesiune parlamentară extraodinară pentru a asculta mesajul premierului Victor Ponta. Seful Guvernului vine în Parlament sa-si prezinte concluziile participarii la Consiliul European de la Buxelles. Sedinta comuna va avea loc la ora 10.00.
Guvernul a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care solicită ca premierul Victor Ponta să se adreseze Legislativului pentru a prezenta raportul activităţilor la Consiliul European din 28 – 29 iunie.
Drept urmare, parlamentarii USL au propus în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea unei şedinţe extraordinare de plen reunit pentru marţi, 3 iulie. Primul ministru se va afla în fața Parlamentului deoarece prezentarea raportului activității de la Bruxelles este obligatorie, fiind prevăzută în declaraţia adoptată de Legislativ prin care forul s-a pronunţat pentru ca premierul să reprezinte România la Consiliul European.
Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV
Redactor: Raluca Damian