Un tânăr a murit înecat la Constanța

Marea Neagră continuă să facă victime. Un tânăr de 31de ani din Arad s-a înecat ieri după-amiază la Constanța. Bărbatul lucra la un bar de pe faleza din Municipiu.

Stare de alertă pe litoralul românesc. Cadrele medicale au intervenit miercuri, pe o plajă din municipiul Constanța, pentru a salva viața unui tânăr. Băiatul a sărit de pe un dig, s-a aventurat în apele mării iar atunci când a vrut să iasă nu a mai putut ajunge la mal. Trupul său a fost zărit plutind pe mare de mai mulţi turişti, care au alertat autorităţile.

Salvamarii au intervenit imediat, au reuşit să-l aducă la mal pe bărbat şi au început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor de la ambulanță. Medicii chemați la fața locului s-au luptat zeci de minute pentru salvarea vieţii bărbatului însă în zadar. Aceștia nu exclud posibilitatea ca tânărul să fi consumat alcool înainte de a intra în mare. Căzătura cu capul care a atins stabilopozii se pare că i-a fost fatală.

Potrivit autorităţilor locale, acesta este al 26 deces prin înec în Marea Neagră, de la începutul sezonului estival.

Redactor: Cristina Niță