Un spital din Constanța este în pragul desființării

Spitalul CF Constanţa a trecut în subordinea Ministerului Sănătăţii în urmă cu două luni. Din 2006 până în 2012, reprezentanţii spitalului nu au putut să achite pentru angajaţii săi obligaţiile fiscale şi, astfel, unitatea spitalicească a acumulat o datorie de trei milioane de lei. Pentru că nu avea de unde să îi plătească, în 2012 s-a pus problema executării silite, doar că reprezentanţii spitalului au stabilit ca cei de la Ministerul de Finanţe să facă un grafic de eşalonare a datoriei pe 60 de luni. Asta înseamnă că trebuie să plătească dobânzi în valoare de alte 3,5 milioane de lei.

Până acum, spitalul a plătit ratele pe 16 luni, însă pentru că dobânzile şi sumele pe care le-a cheltuit au fost mari, directorul a rămas din nou fără bani pentru a plăti obligaţiile fiscale. Mai exact, acestea nu au fost plătite pentru lunile martie şi aprilie, iar astfel, statul vrea iar să execute silit spitalul.

Ca să rezolve situaţia, Consiliul de Administraţie al Spitalului CFR Constanţa s-a gândit să reducă numărul orelor de muncă, ceea ce înseamnă salarii mai mici pentru medici.

Pacienții și aparținătorii sunt foarte mulțumiți de condițiile din Spital. Mai puțin de faptul că, tot din lipsa fondurilor, își plătesc medicamentele. Însă știu că aceasta nu este vina personalului medical.

Conducerea Spitalului și sindicaliștii au sesizat Ministerul Sănătăţii cu privire la întreaga situație, însă până acum nu au primit niciun răspuns concret din partea guvernanților.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: George Dima